M-a surprins toata puterea ei. Si toata forta si seninatatea cu care infrunta lucrurile. Eu ma cacam de mult pe mine de frica si muream inainte de vreme, de asta o admir. Ea a luat totul cu calm. E trista , se vede, dar se vede doar in ochii ei. Nu te lasa sa citesti atsa nici pe  chipul ei nici in voce nici in ce spune, in nimic.

Si pare asa de frumoasa. Are ochii mai mari acum, de parca ar fi altii si pielea  aproape translucida, alba si sidefata. Linia vinetie de sub ochi ii da o noblete aparte. Cand zambeste tot chipul i se insenineaza si nu poti sa nu zambesti si tu numai cand te gandesti cat de usor trece prin asta.

Si stiu ca innauntrul ei se intreaba"de ce".Si stiu si ca  uneori simte ca nu mai poate si ar vrea sa scape odata, oricat ar durea, numai sa se duca odata de tot. Ma intreb in fiecare minut de udne are puterea sa mearga mai departe, cand eu uneori simt ca pica cerul pe mine si acum imi e rusine de asta pentru ca cea mai mare drama pe care eu am trait-o, a fost o dezamagire.

Nota: Sa nu ma mai plang niciodata.