Doar putin..

Doar putin

M-am trezit intr-o dimineata, singura. Plecasei si ma intrebam cu o frica ciudata in mine, daca o sa te mai intorci vreodata. Am sperat ca da si am sperat din tot sufletul, chiar daca eram convinsa ca nu se va intampla asta, dar eu speram. Prostii…trebuia sa incetez in minutul in care tu ai plecat pentru ca numai asa as fi reusit sa te las sa pleci si sa ma eliberez.

Dar nu, eu trebuia sa continui, sa nu vreau sa ma opresc si sa merg mai departe de atat. Sa incerc sa te iau inapoi, sa te chem. Chiar daca ceva inauntrul meu imi confirma ca toate astea nu vor avea nici un rezultat. Incapatanarea mea m-a uimit si pe mine. Nici nu vreau sa ma gandesc ce ai simtit tu. De fapt nici nu imi mai pasa.

Nu vroiam sa mai stiu nimic altceva si ma inecam zilnic cu melodiile pe care chiar tu mi le dadusei la un moment dat. Te vedeam si zambeam si zambetul mi se scurgea de pe fata de fiecare data, in secunda urmatoare aparitiei lui, pentru ca o vedeam si pe ea langa tine. O detest. Te detest si pe tine acum. Stiai totul pentru ca eu iti spusesem totul, dar nu iti pasa. Nu stiu daca ai vrut sa imi dai o lectie sau nu, dar eu am primit una…foarte importanta.

Cineva ar trebui sa ne anunte pe toti ca nu tot timpul ni se intampla ceea ce e drept sau correct. Eu am gresit si pedeapsa mea a fost dura si chinuitoare. Si chiar daca in general noi oamenii avem impresia ca nu e drept ce ni se intampla, ca tot timpul nu primim ceea ce meritam si tot asa, eu consider ca am primit exact ceea ce meritam.